marți, 14 aprilie 2015

SUNNY BEACH 9 zile/2013

      Am indragit de prima oara litoralul bulgaresc de cand am fost in Nord in statiunea Golden Sands (Nisipurile de Aur) si de data aceasta am revenit pentru a treia oara, in luna Septembrie, insa in Sud in statiunea Sunny Beach, care se afla la 2 km de oraselul Nessebar, unul din cele mai vechi orase din Europa care face parte din patrimoniul UNESCO. Ceea ce ne-a atras in principiu au fost plajele intinse si curate, marea foarte curata si raportul calitate-pret care este excelent.
    Am ales transportul cu autocarul care a durat circa 6 ore din Bucuresti si a fost foarte confortabil. Ne-a lasat in fata hotelului, ne-am cazat, dupa care am plecat sa exploram imprejurimile. Ca sa ajungem pe plaja am trecut printre dune de nisip, care iti lasau impresia pentru cateva momente ca esti in desert. :)





Statiunea este in continua schimbare, apar mereu hoteluri noi care mai de care mai moderne. Daca nu aveti mult timp la dispozitie pentru a o strabate de la un cap la altul pe jos, puteti alege sa inchiriati biciclete. In centru puteti vizita bazarul care este destul de mare si cu produse diversificate (de la imbracaminte, incaltaminte, accesorii, etc.) si parcul de distractii care nu trebuie ratat. :)





Intr-una din zile am luat autobuzul spre Nessebar (1 euro/pers/dus intors), localizat pe o peninsula si se trece printr-un istm pentru a ajunge la el. L-am luat la picior, am numai cuvinte de lauda pentru felul cum au pastrat bulgarii intacte: cetatea, casutele, biserica, stradutele, faleza. Initial orasul a fost mai mare, insa in timp si-a pierdut 1/3 din teritoriu, fiind acoperit de mare. Ne-am plimbat ore in sir pe stradutele inguste si pline de iz romantic si nu ne-am plictisit. Am gasit un barulet numit Eco Bar in care sa ne tragem sufletul foarte interesant, ascuns sub o casa, sculptat in piatra, care ascundea si o terasa minunata unde domnea linistea. :) 

Nessebar






Eco Bar


 
Statiunea Sunny Beach est perfecta daca doriti sa imbinati relaxarea cu vizitatul. Plajele sunt la tot pasul, iar vremea in Septembrie a fost numai buna. :)




Buget/pers:
Transport – 150 Lei
Cazare hotel 8 nopti/ultra all inclusive – 800 Lei
Diverse (bilet autobuz, suveniruri,etc) – 100 Lei
------------------------------------------------------------
TOTAL/PERS – 1050 Lei

Niciun comentariu: